CLICK HERE FOR BLOGGER TEMPLATES AND MYSPACE LAYOUTS

joi, 5 martie 2009

Real Madrid isi va alege noul presedinte pe 5 Iulie




Preşedintele interimar al formaţiei spaniole Real Madrid, Vicente Boluda, a anunţat că la data de 5 iulie se vor organiza alegeri pentru următorul conducător al clubului, iar la 29 martie este programată Adunarea Generală, informează ediţia online a cotidianului AS.

Data alegerilor trebuie să fie aprobată de toţii membrii în cadrul adunării, iar Boluda a afirmat că ziua de 5 iulie este cea mai probabilă, deoarece ea nu poate avea loc înainte de luna iulie.

"Alegerile nu pot fi programate mai devreme deoarece trebuie încheiat auditul pentru acest sezon. De exemplu, am programat un venit în acest sezon de 400 de milioane de euro, dar am ajuns deja la 415 milioane de euro", a spus Vicente Boluda.

Preşedintele interimar al clubului a adăugat că nu există niciun motiv în alegerea unui nou preşedinte. "Trebuie să fie ţinute la 5 iulie, iar jucătorii vor reveni din vacanţă la 7 iulie. Peste trei zile vor începe pregătirile", a spus acesta.

După ce se va confirma data finală a alegerilor, mai multe personalităţi sunt aşteptate să-şi depună candidatura, printre care şi fostul preşedinte Florentino Perez.

0 comentarii: